Etimologie romaneasca Thread poster: ClaudiaDragomir
|
|---|
Cred ca multi dintre noi sunt curiosi sa afle etimologia unor cuvinte romanesti.
Am gasit acest acest articol, foarte interesant:
"Fenomene lingvistice. Să înţelegem împrumutul lexical.
Ar trebui cred să discutăm câteva din fenomenele lingvistice care sunt cel mai puţin cunoscute ori înţelese şi care, de aceea, provoacă cele mai mari confuzii. Cele mai multe procese de contact se petrec în situaţiile de bilingvism. Sunt şi astăzi regiuni... See more Cred ca multi dintre noi sunt curiosi sa afle etimologia unor cuvinte romanesti.
Am gasit acest acest articol, foarte interesant:
"Fenomene lingvistice. Să înţelegem împrumutul lexical.
Ar trebui cred să discutăm câteva din fenomenele lingvistice care sunt cel mai puţin cunoscute ori înţelese şi care, de aceea, provoacă cele mai mari confuzii. Cele mai multe procese de contact se petrec în situaţiile de bilingvism. Sunt şi astăzi regiuni, ca de pildă în Ardeal, în Deltă, prin Banat etc. în care se vorbesc două limbi, uneori chiar trei. În antichitate aceste cazuri erau mult mai numeroase, şi aveau loc pe suprafete mult mai mari. Cred că este inutil să atrag atenţia că procesele lingvistice se petreceau, până în epoca modernă, sub imperiul legii naturale a junglei. Nu existau mass-media care să ne corecteze şi care să răspândească o varietate 'corectă' a limbii. Din momentul în care o populaţie se separa de masa mare a vorbitorilor unei limbi şi îşi urma propria istorie, izolată de conaţionali, existau toate şansele ca într-un secol sau două limba ei să se fi modificat atât de mult incât să fie practic altă limbă faţă de cea din care s-a desprins (şi care a evoluat şi ea, în altă direcţie). Fenomenele cele mai interesante se produc tocmai în regiunile în care se vorbesc două limbi, în care cu necesitate o parte a populaţiei devine cu timpul bilingvă.
Împrumutul lexical. Cea mai simplă formă de împrumut este cea a preluării unui cuvânt împreună cu realitatea (obiectul) pe care o desemnează. Într-o societate tradiţională, aceste realităţi aparţin culturii (atât materiale cât şi spirituale) a neamului "donator", înţelegând prin aceasta elemente de organizare socială, tehnici (agricole, de industrie tradiţională), artistică etc. Nu trebuie să credem că înlocuirea elementelor vechi (latine şi dacice) cu elemente mai noi, slave, apoi turanice, maghiare, turce etc. s-au petrecut numai în anumite epoci de simbioză ori de bilingvism intens. Asemenea împrumuturi, primeniri ale fondului lexical, se petrec permanent, ba azi poate mai mult (mai frecvent şi mai masiv) decât în trecut, datorită mass-mediilor. Există senzaţia că limba nu se schimbă, ori cel puţin nu într-un ritm sesizabil. În realitate, fiecare generaţie a avut un set de cuvinte pe care le-a introdus în limbă şi un altul pe care l-a eliminat. Printre cuvintele cu dinamica cea mai vie sunt cele numite "expresive". Când eram eu copil, în locul banalului "bun" se spunea "valabil". Ascensiunea acestuia a încetat încă de când eram tânăr, când el a fost înlocuit cu ţigănismul "mişto" pentru că era mai expresiv. Azi amândouă sunt perimate şi, după o serie de intermediari, noţiunea respectivă este redată prin "beton" şi "marfă". Şi acestea se vor schimba, fără nici o îndoială, o dată cu o nouă generaţie. De obicei termenii vechi convieţuiesc cu cei noi o vreme, apoi unul din ei (şi nu neapărat cel mai vechi) dispare. Astfel, astăzi spunem toţi măgar, dar poporul numea cândva acest animal şi asin, din lat. asinus. Istro-românii cunosc numai acest cuvânt (asir) nu şi pe măgar. La fel, la slugă se zicea şerb (din lat. servus), la slănină (slavic) se spunea lard (latin), prin Ardeal încă se mai foloseşte cuvântul de origine latină vipt în loc de slavicul hrană şamd. Deseori cuvântul nou, mai proaspăt, aduce o mai mare putere sugestivă sau o altă calitate (precizie, diferenţe de nuanţă). De pildă, sl. fală este mult mai tare decât lat. laudă, pulbere ( buboiŭ, ţiñu - ţiñi (din lat. teneo - tenes, de la vb. tenēre "a ţine") > ţiu - ţii etc. Formele lui a veni devin astfel: viu, vii, vine, venim, veniţi, viu. Observăm că formele persoanelor 1, 2 sg. (viu, vii) şi 3.pl.(viu), adică cele mai importante ale oricărui verb, au ajuns să se pronunţe la fel cu formele corespunzătoare ale lui a via, intrând cu acestea în concurenţă omonimică. Cum în vorbire confuzia între noţiunile a trăi şi a veni poate altera grav sensul mesajului, vorbitorii au început să folosească, pe nesimţite, sinonimul slavic a trăi, care cu siguranţă avea la început o altă nuanţă, fapt care a dus în final la eliminarea completă din limbă a lui a via, din familia căruia au supravieţuit doar adjectivul viu, subst. viaţă şa.
Un exemplu de reducere a corpului fonetic: termenul latin pentru "strugure" (în toate sensurile sale: de fruct, de ciorchine şi de podgorie) era uva. Conform legii fonetice prezentată mai sus, acest cuvânt a devenit în română, prin căderea lui [v] intervocalic, uă. Acest cuvinţel era nu doar prea scurt şi fluid, ci a ajuns să se confunde cu terminaţia morfologică a unor cuvinte precum steauă, cureauă ş.a., cum se pronunţau aceste cuvinte în vechime. Soluţia nu putea fi decât una singură: înlocuirea lui. Evident că nimeni nu a luat vreo decizie oficială în acest sens ci, prin uz, a fost adoptat un vechi sinonim, dacic, anume strugure care, la acea vreme, poate încă mai avea nuanţe de sens speciale, azi pierdute.
Studii interesante făcute asupra substratului limbii franceze (limbă romanică dezvoltată pe un substrat celtic, tot aşa cum româna este o limbă romanică dezvoltată pe un substrat dacic) au arătat că şi în franceză cuvintele de substrat ocupă cam aceleaşi nişe pe care le ocupă cele dacice în română: numele unor plante şi animale, ale unor părţi ale corpului, termeni tehnici ai unor industrii şi ocupaţii precum păstoritul şi agricultura etc. Mai mult, uneori acelaşi cuvânt latin este înlocuit în franceză de termenul gallic, în română de cel dacic."
http://soltdm.com/langmod/romana/imprumutul.htm ▲ Collapse
| | | | | Păcatele Limbii: Etimologie de Rodica Zafiu | May 27, 2009 |
Păcatele Limbii:
Etimologie de Rodica Zafiu
"Pentru mulţi cititori, cred, etimologia constituie partea cea mai fascinantă a lingvisticii. Nu numai specialiştii sînt interesaţi să afle originea unui cuvînt, să urmărească evoluţia semantică – uneori foarte complicată – pe care acesta a suferit-o. Etimologia trezeşte interesul unui public larg în primul rînd pentru că evocă istoria socială şi culturală fixată în cuvinte. În cazul limbii române... See more Păcatele Limbii:
Etimologie de Rodica Zafiu
"Pentru mulţi cititori, cred, etimologia constituie partea cea mai fascinantă a lingvisticii. Nu numai specialiştii sînt interesaţi să afle originea unui cuvînt, să urmărească evoluţia semantică – uneori foarte complicată – pe care acesta a suferit-o. Etimologia trezeşte interesul unui public larg în primul rînd pentru că evocă istoria socială şi culturală fixată în cuvinte. În cazul limbii române, istoria cuvintelor permite ipoteze asupra unor secole lipsite de mărturii, evocă valuri succesive de influenţe străine, ilustrează mentalităţi şi realităţi cotidiene ale unei vieţi preponderent ţărăneşti. Tentaţia de a reconstitui trecutul pornind de la mărturia cuvintelor produce şi aberaţii: sînt cunoscute delirurile pseudo-etimologice ale unor amatori convinşi că pot reconstitui limbi originare, limbi perfecte, magice etc.
Din păcate, curiozitatea cititorului nu poate fi satisfăcută pe deplin: nu există suficiente dicţionare etimologice ale limbii române, iar cele care există nu acoperă, în genere, decît o parte din lexic. Dispunem, e drept, de Dicţionarul etimologic al lui Al. Ciorănescu (apărut în spaniolă între anii 1954 şi 1966), tradus recent (în 2002); un mare dicţionar etimologic e în lucru, de mai mulţi ani, la Institutul de Lingvistică al Academiei. Şi dicţionarele generale, de uz curent – DEX, în primul rînd – conţin indicaţii etimologice. Destul de multe cuvinte au rămas însă cu indicaţia „etimologie necunoscută”; ignorarea sursei este explicabilă obiectiv (prin absenţa, pentru o lungă perioadă, a documentelor, a textelor scrise) şi se poate doar spera în soluţii viitoare: e nevoie de cercetări aprofundate, de constituirea unei bănci de date, de formarea unor specialişti. Cum se ştie, pentru limba română specializarea în acest domeniu nu e deloc uşoară: un aspirant etimologist ar trebui să cunoască – în afara limbilor romanice – latina, greaca, mai multe limbi slave, maghiara, turca, albaneza; şi chiar să le cunoască în profunzime, în evoluţia lor istorică, cu variantele lor regionale şi socio-culturale, care au putut influenţa la un moment dat limba română. Colaborarea specialiştilor încearcă să compenseze raritatea unei asemenea cunoaşteri enciclopedice. Pe de altă parte, dicţionarele generale din ultima jumătate de secol au redus partea etimologică la minimum, indicînd de obicei doar sursa ultimă, imediată, fără comentarii şi fără indicaţii semantice. Pentru multe cuvinte găsim în dicţionare doar sursa cea mai recentă (franceza), chiar dacă, aşa cum o dovedesc variantele formale şi atestările din limba veche, preluări pe alte filiere anticipaseră împrumutul modern. Chiar şi dicţionarul academic (DLR), a cărui secţiune etimologică era foarte detaliată şi plină de sugestii interesante în seria veche, coordonată de Sextil Puşcariu, a redus la minimum această parte, în volumele apărute după 1965, suprimînd comentariile (dar păstrînd, din fericire, acurateţea explicaţiei).
Toată această lungă introducere are rolul de a justifica satisfacţia cu care salutăm o reeditare: Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine, de I.-A. Candrea şi Ov. Densusianu. Publicat prima oară în fascicule, între 1907 şi 1914, din păcate neterminat (se opreşte la litera P, la verbul a putea), dicţionarul este una din lucrările prestigioase, permanent citate şi intens utilizate de specialişti de la apariţie pînă în prezent. Retipărit acum în ediţie anastatică, la Editura Paralela 45 (2003), completat cu o bibliografie şi o listă de abrevieri, e însoţit de o foarte utilă introducere aparţinînd profesorului Gr. Brâncuş. Introducerea fixează cu precizie şi claritate reperele istorice ale textului, îi subliniază importanţa şi interesul actual, rezumă istoria cercetărilor etimologice româneşti, îl compară cu celălalt dicţionar al elementelor latine, publicat în germană, în 1905, de Sextil Puşcariu. Reeditările unor lucrări clasice ale lingvisticii româneşti (Hasdeu, L. Şăineanu, H. Tiktin ş.a.) sînt esenţiale, în primul rînd pentru învăţămîntul filologic, dar şi pentru a asigura o cultură lingvistică generală unui public cultivat mai larg. Dicţionarul lui Candrea şi Densusianu continuă să fie un instrument preţios în primul rînd pentru specialişti, pentru că reuneşte o cantitate foarte mare de informaţie: explicaţii şi interpretări fonetice şi gramaticale, forme din istroromână, meglenoromână şi aromână, corespondentele din celelalte limbi romanice, variante regionale şi din limba veche, evoluţii semantice, reflexele în alte limbi. Pentru cititorul non-lingvist, dincolo de constatările mai evidente şi mai superficiale (gruparea în familii lexicale, includerea tuturor cuvintelor, inclusiv a celor considerate vulgare, fără aplicarea obişnuitului tabu al dicţionarelor noastre generale; ortografia consecventă cu î ), consultarea acestui dicţionar poate însemna o familiarizare cu unele dintre cele mai interesante probleme ale elementului latin moştenit în română; se găsesc reunite aici arhaismele cu forme apropiate de dubletele lor moderne, preluate prin împrumut tîrziu (a deştinde „a coborî”, a împuta „a reproşa”), evoluţiile semantice complicate, care au provocat numeroase discuţii şi interpretări: a merge (din lat. mergere „a se scufunda”), codru (*quodrum = quadrum “pătrat”, “bucată”), femeie (din lat. familia), pădure (padulem = paludem „mlaştină”), păgîn (paganus “ţăran”), a învăţa (in-vitiare “a vicia, a răsfăţa, a corupe”) etc. Tocmai pentru că au suferit numeroase modificări, cuvintele de origine latină ascund surprize pentru cititor: e spectaculos felul în care din lat. volvere „a rostogoli, a învîrti” provin, pe diverse căi, directe sau indirecte, prin transformări fonetice şi prin derivare, cuvinte ca a holba, volbură, vîlvoare, a bulbuca, participiile învechite învolt şi desvolt - şi, pornind de la ele, chiar formaţia cultă a dezvolta."
http://www.romlit.ro/etimologie ▲ Collapse
| | | | |
|
|
|
| | | | | Cum şi de ce se numesc astfel cartierele bucureştene | Sep 19, 2012 |
"Atunci când mergi prin Bucureşti este aproape imposibil să nu te loveşti de denumiri cae ţi se par nefireşti. Astăzi nu ai de unde să ştii de ce unei zone i se spune Balta Albă sau Crângaşi, când acolo nu e nicio baltă sau vreun crâng. Alte denumiri par chiar fără noimă: Dristor, Vitan, Băneasa. Fie ne-am născut în ele, fie ne-au găzduit în anii facultăţii sau ne-au oferit un loc de muncă, câţi dintre noi ne-am întrebat, însă, de unde provin denumirile cartierelor... See more "Atunci când mergi prin Bucureşti este aproape imposibil să nu te loveşti de denumiri cae ţi se par nefireşti. Astăzi nu ai de unde să ştii de ce unei zone i se spune Balta Albă sau Crângaşi, când acolo nu e nicio baltă sau vreun crâng. Alte denumiri par chiar fără noimă: Dristor, Vitan, Băneasa. Fie ne-am născut în ele, fie ne-au găzduit în anii facultăţii sau ne-au oferit un loc de muncă, câţi dintre noi ne-am întrebat, însă, de unde provin denumirile cartierelor din Capitală, poveşti pe care poate doar istoricii le mai cunosc.
O istorie interesantă se găseşte în originea numelui cartierului Balta Albă. Povestea spune că aici se afla o groapă de var unde, în vremea lui Caragea, se topeau cadavrele ciumaţilor. Când ploua, locul devenea o baltă. Povestea spune că atunci când a fost ridicat parcul I.O.R. chiar pe o parte din această baltă de odinioară şi a fost umplut cu apă lacul in mijlocul său apa s-ar fi făcut imediat albă..."
http://www.turismistoric.ro/2012/09/cum-si-de-ce-se-numesc-astfel-cartierele-bucurestene/ ▲ Collapse
| | | | There is no moderator assigned specifically to this forum. To report site rules violations or get help, please contact site staff » Etimologie romaneasca | Trados Business Manager Lite | Create customer quotes and invoices from within Trados Studio
Trados Business Manager Lite helps to simplify and speed up some of the daily tasks, such as invoicing and reporting, associated with running your freelance translation business.
More info » |
| | TM-Town | Manage your TMs and Terms ... and boost your translation business
Are you ready for something fresh in the industry? TM-Town is a unique new site for you -- the freelance translator -- to store, manage and share translation memories (TMs) and glossaries...and potentially meet new clients on the basis of your prior work.
More info » |
|
| | | | X Sign in to your ProZ.com account... | | | | | |
Login to reply/comment 
