Eroticism has this in common with an addictive drug: that there is a coercive element to its pleasure with which part of us is in complicity, and part not. Thus ever since time began men have been trying to enjoy eroticism without being destroyed by it. Societies, religions can be defined in the way they deal with this conundrum. Polygamy, monogamy with repression, monogamy with affairs, monogamy with prostitutes, serial monogamy. Not to mention individual solutions of great ingenuity, or desperation: Victor Hugo with the door knocked through the wall of his office, to let in a girl each afternoon. Auden's flair for finding call-boys in every town. Picasso who simply refused when wife and mistress demanded he choose between them. Then there is always the hair-shirt of course. But perhaps the thing to remember when you wake up with a life full of fresh paint and tortuous complications is that eroticism wasn't invented for you, nor merely for the survival of the species perhaps, but for a divinity's entertainment. Nothing generates so many opportunities for titillation and schadenfreude as eroticism. Which is why it lies at the centre of so much narrative. How the gods thronged the balconies of heaven to see the consequences of Helen's betrayal! And your friends are watching too. Your antics have put the shine on many a late-night conversation.
On the borders between mythology and history, that wily survivor Odysseus was the first who learnt to trick the gods. And perhaps his smartest trick of all was that of lashing himself to the mast before the Sirens came in earshot. There are those of course who are happy to stand at the railings, even scan the horizon. Otherwise, choose your mast, find the ropes that suit you: sport, workaholism, celibacy with prayerbook and bell... But the kindest and toughest ropes of all are probably to be found in some suburban semi-detached with rowdy children and a woman who never allows the dust to settle for too long.
| Erotismul seamănă cu un drog care creează dependenţă: în ambele există un element coercitiv care ne produce plăcere şi la care suntem parţial complici. Astfel, din cele mai vechi timpuri, am încercat să ne bucurăm de erotism fără să-l lăsăm să ne distrugă. Societăţile, religiile se pot defini prin felul în care tratează această dilemă. Poligamie, monogamie cu reprimări, monogamie cu aventuri, monogamie cu prostituate, monogamie în serie. Asta lăsând la o parte unele soluţii individuale extraordinar de ingenue sau de disperate: Victor Hugo cu uşa biroului deschisă la perete, ca să intre câte o fată în fiecare după-amiază. Talentul lui Auden de a găsi bărbaţi de companie în fiecare oraş. Picasso care pur şi simplu refuza să aleagă între nevastă şi amantă atunci când acestea i-o cereau. Şi apoi, desigur, există întotdeauna abstinenţa. Dar poate că atunci când viaţa îţi pare roz pe dinafară, dar e plină de complicaţii pe dinăuntru, trebuie să-ţi aduci aminte că erotismul nu s-a inventat pentru tine, şi nici măcar pentru supravieţuirea speciei, ci poate spre amuzamentul unei divinităţi. Nimic nu dă atâtea ocazii de a aţâţa pe cineva sau de a te bucura de nenorocirea altuia. Tocmai de-asta erotismul e elementul central în atâtea şi atâtea cărţi. Cum s-au înghesuit zeii la balcoanele Olimpului spre a vedea urmările infidelităţii Elenei! Prietenii tăi se uită şi ei. Anticii au adăugat sare şi piper multor conversaţii în miez de noapte.
La graniţa dintre mitologie şi istorie, şiretul supravieţuitor Odiseu a fost primul care a învăţat să-i păcălească pe zei. Şi poate cea mai inteligentă idee a lui a fost aceea de a se lega de catarg înainte de sosirea Sirenelor. Bineînţeles, unora le place să stea la balustradă, chiar să scruteze orizontul. Dar dacă nu eşti genul, alege-ţi catargul, găseşte funiile ce ţi se potrivesc: sportul, obsesia pentru muncă, celibatul cu cartea de rugăciuni şi clopotul în mână… Dar cele mai uşoare şi în acelaşi timp cele mai aspre funii le vei găsi probabil în vreo locuinţă semi-independentă din suburbie, cu copii bătăuşi şi cu o femeie care nu lasă niciodată să se pună praful prea mult. |