Erotismul are ceva din efectul unui drog: plăcerea erotică dă o dependenţă în care unii dintre noi se complac, iar alţii nu. Încă de la începuturi, bărbaţii au tot încercat să guste din deliciile erotismului fără a-i cădea victime. Putem defini societăţile şi religiile prin prisma poziţiei lor faţă de această chestiune spinoasă. Poligamie, monogamie cu reprimarea dorinţei sexuale, monogamie plus relaţii extraconjugale, monogamie şi prostituate, monogamie în serie. Ar mai fi şi câteva găselniţe originale, rezultate ale inventivităţii sau create pur şi simplu din disperare: Victor Hugo având în peretele biroului său o uşă specială, pentru a primi câte o femeie în fiecare după-amiază. Al şaselea simţ al lui Auden, care îl ajuta să găsească amanţi de ocazie în orice oraş. Picasso, cu refuzul său de a alege între soţie şi amantă, când i-au cerut-o amândouă. Invariabil, urmează penitenţa. Dar, când viaţa ne apare în culori strălucitoare şi cu belelele aferente, realizăm că erotismul nu s-a inventat pentru plăcerea noastră, şi nici măcar pentru supravieţuirea speciei, ci doar spre amuzamentul zeilor. Nimic nu stârneşte bucuria răutăcioasă mai mult decât erotismul, un nesecat izvor de scene mitologice. Cine se scutura de râs asistând la consecinţele infidelităţii frumoasei Elene, de la înălţimea stalurilor cereşti? Zeii... La fel se amuză şi prietenii noştri, delectându-se cu bârfele din miez de noapte...

La contopirea istoriei cu mitul, primul erou care a ştiut cum să-i tragă pe sfoară pe atotputernici a fost isteţul Ulise. El s-a legat cu odgoane de catarg înainte ca sirenele să-şi facă auzit cântecul ademenitor. Desigur, sunt printre noi din aceia care se înghesuie la prova şi chiar scrutează orizontul. Ceilalţi îşi aleg catargul şi se leagă de el cu ce le este la îndemână: sportul, munca, celibatul cu tot ce implică el… Însă probabil că cele mai zdravene odgoane sunt cele care te leagă în vreo casă înghesuită la periferie, cu o droaie de plozi gălăgioşi în jur, şi o femeie care nu prea lasă praful să se aşeze.

Erotismul are ceva în comun cu un narcotic: plăcerea inerentă implică un element de constrângere, cu care o parte a eului nostru este complice şi o parte nu. Şi iată, de când lumea şi pământul, oamenii au încercat să se bucure de erotism fără să se lase nimiciţi de el. Societăţi, religii pot fi definite după felul lor de a confrunta acest paradox.

Poligamie, monogamie în asociaţie cu autoreprimarea, cu legături extraconjugale, cu prostituate, monogamie serială. Ca să nu mai amintim soluţiile individuale, produse ale ingeniozităţii extreme sau disperării: Victor Hugo, cu o uşa în peretele spart al biroului, prin care în fiecare după-amiază lăsa să intre câte o fată. Flerul lui Auden pentru a găsi în fiecare oraş băieţei prompţi la apel. Refuzul verde al lui Picasso când soţia şi amanta i-au cerut să decidă între ele. Pe de altă parte, desigur ai cilicea oricând la-ndemână. Dar când te trezeşti că viaţă ţi-e plină de vopsea proaspătă şi complicaţii întortochiate poate ar fi bine să-ţi aminteşti: erotismul n-a fost inventat pentru tine, şi poate nici pentru simpla supravieţuire a speciei, ci pentru a amuza vreo zeitate.

Nimic nu generează atâta excitare josnica şi satisfacţie răutăcioasă ca erotismul. Iată de ce se află în miezul atâtor poveşti. Cum se mai înghesuiau zeii în balcoanele cerurilor la spectacolul consecinţelor trădării Elenei! Iar amicii tăi, sunt şi ei spectatori. Nu odată, luciul scântăietor al conversaţiilor lor nocturne s-a datorat giumbuşlucurilor tale.

La hotarul dintre mitologie şi istorie, acel iscusit supravieţuitor, Odiseu, a învăţat cel dintâi să-i trişeze pe zei. Şi poate fenta lui cea mai dibace a fost cea de a se fi legat de catarg înainte de a ajunge în câmpul sonor al sirenelor.

Există desigur cei ce sunt mulţumiţi să stea la balustradă, şi chiar să scruteze orizontul. Dar dacă eşti plămădit altfel, alege-ţi catargul, găseşte-ţi o frânghie pe măsură: fă sport, înneacă-te în muncă ca beţivul în duşcă, optează pentru celibatul cu ceaslov şi clopot… Cele mai blânde şi indestructibile frânghii însă se vor fi găsit prin căsuţele semidetaşate din suburbii, cu copii plini de neastâmpăr şi o femeie care nu lasă niciodată praful să se aşeze statornic.

Din: Eros, un eseu de Tim Parks.

Ce au în comun un drog care îţi dă dependenţă şi erotismul? În ambele este ceva ce te sileşte şi la care o parte din tine este părtaşă, iar cealalată nu. Oamenii au încercat încă de la începutul timpurilor să se bucure de erotism fără însă ca asta să îi ducă la pierzanie. Societăţile, religiile pot fi definite după cum rezolvă această problemă spinoasă. Poligamie, monogamie înfrânată, monogamie cu legături extraconjugale, mongamie cu prostituate, monogamie în serie. Fără a mai lua în seamă şi soluţii ale fiecăruia, de o ingeniozitate sau disperare extreme: Victor Hugo, la uşa căruia batea în fiecare după-amiază câte o fetişcană, ca să fie primită în birou. Flerul lui Auden, care găsea băieţi de companie în fiecare oraş. Picasso, care pur şi simpu a refuzat când soţia şi amanta i-au cerut să aleagă între ele. Pe de altă parte, există mereu şi cămaşa penitenţei. Poate că asta ar trebui să ţii minte, când te trezeşti şi viaţa ţi se zugrăveşte în nuanţe de roz şi plină de încurcături chinuitoare: erotismul nu a fost născocit pentru tine, nici pentru pentru perpetuarea speciilor, ci spre distracţia zeilor. Nimic altceva nu aţâţă mai mult şi nu dă atâtea ocazii să te bucuri de răul altuia ca erotismul. Tocmai din acest motiv are şi rol central în literatură. Cum s-au mai înghesuit zeii la balcoanele Olimpului să vadă ce urmări a avut trădarea Elenei! Şi cum se mai zgăiesc în ziua de azi şi prietenii tăi! Anticii au făcut mai spumoase multe conversaţii târzii din noapte.

La hotarul dintre mit şi istorie, Odiseu, supravieţuitorul viclean, a fost primul care a învăţat cum să-i tragă pe sfoară pe zei. Şi probabil cea mai mare viclenie a lui a fost că s-a legat de catarg înainte să îi ajungă la urechi cântecul sirenelor. Fără doar şi poate, există şi dintr-aceia care stau fericiţi cu coatele pe copastie, ba chiar scrutează orizontul. Dacă ţi-e alta firea, alege-ţi catargul, găseşte frânghia care ţi se potriveşte: sportul, afundarea în muncă, celibatul printre ceasloave şi clopote... Probabil însă, cele mai omeneşti şi mai solide frânghii sunt acelea ale unui tip de prin suburbii pe jumătate detaşat, cu copii zvăpăiaţi şi cu o nevastă care nu lasă niciodată praful să se adune prea mult.

Există un punct comun între erotism şi drogurile ce provoacă dependenţă: plăcerea coercitivă, privită de unii complice, iar de alţii nu. Astfel, din vremuri imemoriale, oamenii au tot încercat să se bucure de erotism fără să se lase distruşi de el. Putem defini societăţi umane şi religii după felul în care reuşesc să gestioneze această dilemă. Poligamie, monogamie şi refulări, monogamie şi relaţii extraconjugale, monogamie şi prostituate, monogamie în serie. Ca să nu mai vorbim de soluţiile individuale foarte ingenioase, dacă nu disperate: Victor Hugo şi uşa sa ascunsă într-un perete al biroului, prin care primea câte o fată în fiecare zi. Flerul cu care Auden găsea amanţi în fiecare oraş. Picasso, care a refuzat pur şi simplu, atunci când soţia şi amanta i-au cerut să aleagă între ele. Şi, bineînţeles, nu putem trece peste autoflagelare. Însă probabil, atunci când te trezeşti cu o viaţă în culori stridente, dar şi plină de chinuitoare complicaţii, lucrul la care trebuie să te gândeşti este că erotismul nu a fost inventat pentru tine, şi probabil nici măcar pentru a perpetua specia, ci pentru distracţia unei divinităţi. Nimic nu ne dă ocazii mai multe de excitare şi anecdote precum erotismul. De aceea îl şi găsim ca subiect al atâtor scrieri. Oh, ce se mai împingeau zeii în lojele cerului ca să vadă mai bine spectacolul trădării Elenei! La fel, prietenii tăi asistă la un spectacol, căci câte şuete nocturne n-au fost însufleţite de povestea pripeţiilor tale.

La graniţa dintre istorie şi mitologie, Ulise, vicleanul care cade mereu în picioare, a fost primul care a învăţat cum să le joace un renghi zeilor. Şi poate cea mai reuşită şmecherie a lui a fost să se lege cu sfori de catarg înainte să poată auzi cântecul sirenelor. Sunt unii care se delectează să stea lângă balustradă, chiar să cerceteze depărtările. Dacă nu eşti unul din ei, alege-ţi catargul, găseşte sforile care ţi se potrivesc: sportul, munca asiduă, burlăcia petrecută lângă cartea de rugăciuni... Însă sforile cele mai bune şi mai dure le vei găsi probabil în casa de la periferie, cu nişte copii neascultători şi o femeie care nu lasă praful să se aşeze bine.

Erotismul seamănă cu un drog care creează dependenţă: în ambele există un element coercitiv care ne produce plăcere şi la care suntem parţial complici. Astfel, din cele mai vechi timpuri, am încercat să ne bucurăm de erotism fără să-l lăsăm să ne distrugă. Societăţile, religiile se pot defini prin felul în care tratează această dilemă. Poligamie, monogamie cu reprimări, monogamie cu aventuri, monogamie cu prostituate, monogamie în serie. Asta lăsând la o parte unele soluţii individuale extraordinar de ingenue sau de disperate: Victor Hugo cu uşa biroului deschisă la perete, ca să intre câte o fată în fiecare după-amiază. Talentul lui Auden de a găsi bărbaţi de companie în fiecare oraş. Picasso care pur şi simplu refuza să aleagă între nevastă şi amantă atunci când acestea i-o cereau. Şi apoi, desigur, există întotdeauna abstinenţa. Dar poate că atunci când viaţa îţi pare roz pe dinafară, dar e plină de complicaţii pe dinăuntru, trebuie să-ţi aduci aminte că erotismul nu s-a inventat pentru tine, şi nici măcar pentru supravieţuirea speciei, ci poate spre amuzamentul unei divinităţi. Nimic nu dă atâtea ocazii de a aţâţa pe cineva sau de a te bucura de nenorocirea altuia. Tocmai de-asta erotismul e elementul central în atâtea şi atâtea cărţi. Cum s-au înghesuit zeii la balcoanele Olimpului spre a vedea urmările infidelităţii Elenei! Prietenii tăi se uită şi ei. Anticii au adăugat sare şi piper multor conversaţii în miez de noapte.

La graniţa dintre mitologie şi istorie, şiretul supravieţuitor Odiseu a fost primul care a învăţat să-i păcălească pe zei. Şi poate cea mai inteligentă idee a lui a fost aceea de a se lega de catarg înainte de sosirea Sirenelor. Bineînţeles, unora le place să stea la balustradă, chiar să scruteze orizontul. Dar dacă nu eşti genul, alege-ţi catargul, găseşte funiile ce ţi se potrivesc: sportul, obsesia pentru muncă, celibatul cu cartea de rugăciuni şi clopotul în mână… Dar cele mai uşoare şi în acelaşi timp cele mai aspre funii le vei găsi probabil în vreo locuinţă semi-independentă din suburbie, cu copii bătăuşi şi cu o femeie care nu lasă niciodată să se pună praful prea mult.

Erotismul are aceasta în comun cu un medicament ce creează dependenţă: existenţa unui element coercitiv în plăcerea acestuia cu care o parte din noi e complice, iar o parte nu. Astfel, încă de la începutul timpurilor oamenii au încercat sa se bucure de erotism fără a fi distruşi de el. Societăţi, religii se pot defini prin modul în care tratează această enigmă. Poligamia, monogamia reprimată, monogamia cu relaţii extraconjugale, monogamia cu prostituate, monogamia în serie. Ca să nu mai vorbim despre soluţiile individuale foarte ingenioase, sau disperate: Victor Hugo, cu ușa dărâmată prin peretele biroului său, pentru a lăsa înăuntru o fată în fiecare după-amiază. Flerul lui Auden în găsirea escortelor masculine în fiecare oraș. Picasso care pur și simplu refuza când nevasta și amanta îi cereau să aleagă între ele. Apoi mai este întotdeauna autopenitența, desigur. Dar poate ceea ce trebuie ținut minte când te trezești cu o viață plină de vopsea proaspătă și complicații întortocheate e că erotismul nu a fost inventat pentru tine, nu numai pentru perpetuarea speciei poate, ci pentru amuzamentul unei divinități. Nimic nu generează atâtea oportunități pentru ațâțare și bucurie de necazul altuia ca erotismul. Acesta este și motivul pentru care este în centrul atâtor descrieri. Cum s-au mai înghesuit zeii la balcoanele paradisului pentru a urmări consecințele infidelității Elenei! Iar prietenii tăi se uită și ei. Caraghioslâcurile tale au condimentat numeroase conversații noaptea târziu.

La granița dintre mitologie și istorie, acel șiret supraviețuitor, Odiseu, a fost primul care a învățat să-i păcălească pe zei. Și poate cel mai isteț șiretlic dintre toate a fost că s-a legat de catarg înainte de a putea auzi Sirenele. Există, desigur, oameni care se mulțumesc să stea după gard, să privească în zare chiar. Altfel, alegeți-vă catargul, găsiți funiile ce vi se potrivesc: sportul, munca pe rupte, burlăcia cu carte de rugăciuni și clopot... Însă cele mai blânde și mai trainice frânghii se află probabil în vreun duplex de cartier cu copii zvăpăiați și o femeie care nu lasă niciodată să se depună prea mult praful.

Numitorul comun între erotism şi dependenţa medicamentoasă constă în existenţa unei condiţionări coercitive a plăcerii provocate, cu care numai o parte a fiinţei noastre se află în complicitate. Aşa că, de când e lumea şi pământul, bărbaţii s-au străduit să se desfete cu amor fără să-i cadă pradă. Şi colectivităţile, şi religiile pot fi definite prin felul în care încearcă să rezolve această enigmă. Poligamia, monogamia represivă, monogamia evazionistă, monogamia asistată de prostituţie, monogamia în serie. Ca să nu mai vorbim de soluţiile personale, atât de ingenioase sau de disperate: Victor Hugo şi uşa larg deschisă a biroului, poftind câte o fetişcană înăuntru, în după amiaza fiecărei zile. Flerul lui Auden de a-i afla pe junii de companie disponibili din fiecare oraş. Picasso, care nici nu vrea s-audă de cererea de a alege între soţie şi amantă. Şi-apoi, bineînţeles, de fiecare dată, penitenţa. Şi poate că lucrul care nu trebuie uitat în clipa în care te trezeşti cu o viaţă plină de vopsele încă umede şi de complicaţii încâlcite este acela că erotismul nu a fost inventat special pentru uzul personal, nici măcar pentru o presupusă supravieţuire a speciilor, ci doar pentru divertismentul zeilor. Nimic nu poate duce la mai multe clipe de aţâţare şi de perversitate crudă ca erotismul. Motiv pentru care constituie subiectul atâtor poveşti. Cum s-au mai îmbulzit zeii la galeria cerului, pentru a vedea ce-a ieşit din trădarea Elenei! Şi prietenii se îmbulzesc să vadă. Clovneriile, sarea şi piperul taifasurilor nocturne.

La graniţa dintre mitologie şi istorie, Odiseu, supravieţuitorul acela mintos, a fost primul care-a descoperit cum să-i ducă pe zei de nas. Şi poate că şmecheria sa cea mai reuşită a fost să se lege de catarg înainte ca muzica Sirenelor să-i ajungă la urechi. Apoi, mai sunt şi cei care-şi găsesc plăcerea stând sprijiniţi de rampă, cu privirea aţintită în zare. Dacă nu faceţi parte din această categorie, alegeţi-vă catargul şi găsiţi odgoanele cele mai potrivite: sport, muncă pe brânci, celibat în tovărăşia cărţilor de rugăciune şi a clopotelor… Şi totuşi, poate că cele mai cumsecade şi mai solide odgoane sunt de găsit într-una din casele acelea lipite între ele, aflate la marginea oraşului, locuite de copii neastâmpăraţi şi de câte o femeie care niciodată nu lasă praful prea multă vreme să se-aştearnă.

Erotismul are următorul lucru în comun cu un drog care provoacă dependenţa: plăcerea oferită de ambele conţine un element coercitiv cu care o parte din noi este în complicitate, iar cealaltă parte nu. De aceea, de când lumea şi pământul, oamenii au încercat să se bucure de erotism fără a fi distruşi de acesta. Popoare, religii pot fi definite prin modul în care tratează această problemă; poligamia, monogamia cu reprimări, monogamia cu relaţii extraconjugale, monogamia cu prostituate şi monogamia în serie. Asta pentru a nu mai pune la socoteală soluţiile individuale de mare geniu, sau de mare disperare: Victor Hugo ce avea o uşă secretă zidită în peretele biroului său pentru a putea aduce câte o femeie în fiecare după-masă. Flerul lui Auden de a găsi câte un gigolo în fiecare oraş. Picasso care a refuzat pur şi simplu să aleagă atunci când soţia şi amanta l-au pus să aleagă între ele. Şi mai există şi cilicea, bineînţeles. Însă poate ceea ce trebuie să ţineţi minte atunci când vă treziţi că aveţi o viaţă plină probleme şi complicaţii chinuitoare este faptul că erotismul nu a fost inventat pentru dvs, poate nici măcar pentru supravieţuirea speciei, ci pentru distracţia unei divinităţi. Nimic altceva nu generează atât de multe ocazii pentru excitare şi delectatio morosa precum o face erotismul. Acesta este motivul pentru care este şi plasat în centrul atâtor opere literare. Cum au stat zeii la balcon în ceruri pentru a vedea consecinţele trădării Elenei! Prietenii dvs se uită şi ei. Maimuţăreala dvs a fost subiectul principal al multor discuţii nocturne.

La graniţa dintre mitologie şi istorie, dârzul supravieţuitor Ulise a fost primul care a aflat secretul zeilor. Şi poate că cel mai de seamă secret a fost acela de a se lega de catarg înainte să ajungă suficient de aproape pentru a auzi cântecul sirenelor. Şi bineînţeles că există şi aceia care ar sta bucuroşi la balustradă, ba chiar scrutând orizontul. În caz contrar, alege-ţi catargul, găseşte frânghia care ţi se potriveşte: sportul, munca în neştire, celibatul cu cartea de rugăciuni şi clopoţelul… Însă cea mai miloasă şi puternică frânghie o vei găsi cel mai probabil într-o casă semi-detaşată dintr-un cartier suburban cu copii certăreţi şi o femeie care nu lasă praful să se aşeze pentru prea mult timp.

Iată ce are în comun erotismul cu un drog ce provoacă dependenţă: în plăcerea acestora există un element coercitiv, aflat în complicitate cu a noastră conştiinţă sau nu. Aşadar, încă de la începutul timpurilor, oamenii au încercat să se bucure de erotism fără a deveni victime ale acestuia. Societăţile, religiile pot fi definite prin raportare la modul în care rezolvă această enigmă. Poligamie, monogamie refulată, monogamie in afaceri, monogamie cu prostituatele sau monogamie în serie. Fără a menţiona soluţiile individuale, de o mare ingeniozitate sau disperare: Victor Hugo şi uşa la care era „ ciocănit” prin peretele biroului său pentru a primi câte o fată în fiecare după-amiază. Flerul lui Auden de a găsi băieţi de serviciu în fiecare oraş. Picasso, care a refuzat să aleagă între soţie şi amantă. De altfel, există întotdeauna cămaşa aspră din păr de cal. Dar poate că lucrul de care trebuie să iţi aduci aminte când te trezeşti cu o viaţă proaspăt vopsită şi plină de complicaţii sinuoase, este că erotismul nu a fost inventat pentru tine, nici măcar pentru supravieţuirea speciilor, ci pentru amuzamentul unei divinităţi. Nimic nu generează mai multe oportunităţi de excitare şi bucurii răutăcioase decât erostismul. Motiv pentru care stă la baza atâtor povestiri. Cum s-au mai înghesuit zeii la balcoanele raiului ca să vadă consecinţele trădării Elenei! Se uită până şi prietenii tăi. Poznele tale stau sub reflectoarele unei conversaţii noaptea-târziu. La graniţele dintre mitologie şi istorie, Odiseu a fost primul care a învăţat să îi păcălească pe zei. Şi poate cel mai iscusit truc al său a fost să se lege de catarg înainte de a auzi cântecul Sirenelor. Există, bineînţeles, cei care sunt fericiţi stând pe balustradă sau contemplând orizontul. De altfel, alege-ţi catargul tău, găseşte funiile care ţi se potrivesc: sport, dependenţa de muncă, celibat cu cărţi de rugăciune şi clopot ... Dar cele mai bune şi mai rezistente funii se vor fi găsit într-o suburbie semi-detaşatată, cu copii scandalagii şi femei care nu permit prafului să stea aşezat prea mult timp.

Ceea ce erotismul are în comun cu un drog vicios este un element coercitiv în dorinţa de a avea plăcere cu care o parte din noi este în complicitate iar altă parte nu. Astfel, încă de la începutul timpurilor bărbaţii au încercat să se bucure de erotism fără să fie distrus de el. Societăţile şi religiile pot fi definite după felul în care tratează această enigmă. Poligamia, monogamia cu reprimare, monogamia cu legături sentimentale, monogamia cu prostituate, monogamia consecutivă. Ca să nu mai vorbim de soluţii individuale de mare ingenuitate sau disperare: Victor Hugo care a făcut o uşă specială prin peretele biroului său ca să aducă o fată în fiecare după amiază. Talentul lui Auden de a găsi băieţi pentru sex în fiecare oraş. Picasso care pur şi simplu a refuzat atunci când soţia şi amanta lui i-au cerut să aleagă între ele. Şi apoi mai este întotdeauna desigur şi ascetul. Dar poate lucrul pe care trebuie să ţi-l aminteşti când te trezeşti cu o viaţă plină de provocări şi complicaţii întortocheate este că erotismul nu a fost inventat pentru tine, nu pur si simplu pentru supravieţuirea speciei poate, ci pentru distracţia unei divinităţi. Nimic nu generează atâtea oportunităţi pentru excitare şi bucurie răutăcioasă ca şi erotismul. Acesta este şi motivul pentru care este subiectul atâtor naraţiuni. Cum s-au mai îmbulzit zeii în balcoanele raiului să vadă consecinţele trădării Elenei! Şi prietenii tăi te urmăresc. Năzdrăvăniile tale au făcut mai interesante conversaţiile lor purtate târziu în noapte.

La graniţa dintre mitologie şi istorie, acel supravieţuitor viclean, Ulise, a fost primul care a învăţat să-i păcălească pe zei. Şi poate cel mai isteţ truc dintre toate a fost să se lege de catarg înainte ca sirenele să se apropie la o distanţă de unde el putea să le audă. Mai există desigur apoi şi aceia care sunt mulţumiţi să stea deoparte, doar să scruteze depărtările. Dacă tu nu eşti printre ei alege-ţi catargul, găseşte frânghiile potrivite pentru tine: sport, alcoolism, celibat cu carte de rugăciuni şi clopoţel… dar cele mai bune şi durabile frânghii dintre toate se pot găsi probabil în casele de la periferie cu copii neascultători şi cu o femeie care te ţine ocupat mereu şi doreşte să împartă patul cu tine.